Rolul de amfitrion reprezintă unul dintre rolurile cheie ale ședințelor Toastmasters, întrucât este acordat persoanei care va facilita buna desfășurare a activităților din agenda zilei, va capta atenția activă a auditoriului, respectiv va crește energia publicului din sală.

Membrii care își asumă rolul de amfitrion își vor dezvolta abilitățile de vorbit în publicorganizare și coordonare activități, facilitare evenimente, găsirea rapidă de soluții pentru rezolvarea eventualelor provocări întâmpinate de-a lungul ședinței.

Responsabilitatea unui amfitrion în cadrul unei ședințe Toastmasters este importantă pentru o bună desfășurare a întâlnirilor săptămânale, fiind cea mai cuprinzătoare din punct de vedere al complexității activităților pe care le are în atribuție. Astfel, amfitrionul:

  • urmărește să coordoneze activitățile potrivit agendei;
  • introduce toți vorbitorii în scenă;
  • creează tranziții de la o etapă la alta a ședinței;
  • propune o temă a serii;
  • motivează și crește interesul audienței asupra ascultării discursurilor vorbitorilor.

Provocarea finală a amfitrionului este cea de creionare a unei atmosfere prietenoase și profesionale de învățare în mod reciproc a tehnicilor de comunicare și leadership.

La finalul ședinței, amfitrionul alături de numărătorul de voturi desemnează titlul pentru Cel mai bun vorbitor la discursuri pregătiteCel mai bun evaluator, respectiv Cel mai bun vorbitor la discursuri improvizate.

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Start typing and press Enter to search